Arhivă blog

duminică, 15 aprilie 2012

Atentat la Revoluţia din Decembrie 1989: Costin a fost arestat, urmează Mărieş


Trei persoane, trei impostori, oameni ai serviciilor secrete, care au contribuit la ponegrirea Revoluţiei din Decembrie 1989 şi la defăimarea celor care au înfăptuit victoria împotriva comunismului şi a tiranului Nicole Ceauşescu. George Costin, infractorul arestat şi aliatul său Theodor Mărieş au împărţit asociaţiile de revoluţionari în două grupări şi în acest moment în loc ca toţi revoluţionarii să fie uniţi, sunt dezbinaţi. Celor doi impostori li s-a alăturat Doru Braia, demascat ca şi colaborator cu Securitatea.
Vă veţi întreba ce legătură are Mărieş cu Lugojul şi cu Banatul şi pe bună dreptate. Şi vă asigur că are o legătură. Grupul de infractori care au colaborat cu George Costin şi alţi lugojeni uşor de manipulat au sărit în barca lui Mărieş. Aceşti lugojeni au fost ademeniţi să se alăture acestui impostor, care prin toate demersurile lui urmăreşte să compromită şi să distrugă ideea de revoluţie. Susţinerea unui amendament că primul oraş al Revoluţiei a fost Iaşul, unde în 14 decembrie 1989 au fost arestaţi câţiva beţivi, demonstrează clar ura acestuia faţă de Timişoara şi faţă de adevăraţii revoluţionari.
George Costin după ce a făcut mii de revoluţionari, susţinut de Mărieş, caută acum să scape cu feţele curate. Cei doi sprijiniţi din spate de exponenţii fostei Securităţi, de tătucul Băsescu şi de PDL, se pregătesc să dea o ultimă lovitură celor care au luptat în stradă cu forţele de ordine ale lui Ceauşescu. Vor să modifice Legea 341/2004 în aşa fel încât să se autentifice ideea de lovitură de stat. E păcat că aceşti impostori ai Revoluţiei sunt sprijiniţi necondiţionat de doi preşedinţi de asociaţii de Revoluţionari din Timişoara: Ion Cin şi Virgil Hosu. Cei doi au trădat idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989. Prin manipulare, prin păcăleli, prin promisiuni, revoluţionarii din aceste asociaţii au acceptat cu smerenie umilinţa celor aflaţi la putere. Ion Cin va fugi la Buziaş, însă Virgil Hosu va rămâne la Timişoara şi sunt curios cum va circula pe stradă şi cum îi va privi în ochi pe foştii camarazi care au aşteptat un sprijin. În ceea ce priveşte pe Ion Cin sunt tare nedumerit. Cum a putut să ajungă preşedinte de asociaţie un revoluţionar din Buziaş. După ştiinţa mea la Buziaş nu au fost arestaţi, nu au fost împuşcaţi şi nici măcar nu au fost demonstraţii, aşa că ascensiunea lui Ion Cin a fost susţinută de PDL şi de foştii securişti. Mai rămâne de stabilit legătura dintre fosta Securitate şi cei doi preşedinţi de asociaţii. Cum au putut revoluţionarii timişoreni să admită şi să se lase manipulaţi în a sprijini modificarea Legii 341/2004, care prin amendamentele propuse nimeni nu va mai primi nimic, nici arestaţii, nici urmaşii eroilor martiri şi nici pensionarii. Dar să continuăm cu faptele inegalabilului trişor, şmecheraş, impostor Theodor Mărieş.
100 de zile de greva foamei
Numai proştii mai cred că un om poate trăi după 100 de zile de greva foamei. Oamenii de ştiinţă au stabilit că după 36 de zile de greva foamei, organismul uman începe să consume proteinele din corp şi practic persoana este pierdută. În istorie există un singur caz, Ghandi, care a stat 37 de zile în greva foamei. Această manipulare a lui Theodor Mărieş se conturează clar prin comportamentul de paranoic şi servitor credincios a fostei Securităţi. Din păcate are aliaţi, marea majoritate impostori ai Revoluţiei emanaţi de serviciile secrete.

Ameninţare la adresa lui Ion Iliescu
Fie că vrem fie că nu vrem, Ion Iliescu este singurul preşedinte ales după Revoluţie de o majoritate, de circa 85% din persoanele care au votat. Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat despre Mărieş: “Toţi membrii fondatori ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989 Bucureşti s-au cam retras. Pe acolo a fost Dan Iosif şi mulţi alţi revoluţionari recunoscuţi prin faptele lor. Nu ştiu cum a ajuns Teodor Mărieş preşedintele Asociaţiei…”.
În 28 februarie 2012, Ion Iliescu a declarat despre un amendament adoptat la Codul penal, potrivit căruia crimele mai vechi de 20 de ani nu vor fi prescrise, aici fiind incluse şi infracţiunile de omor de la Revoluţie: “Demersul modificării legii Codului penal cu privire la prescrierea infracţiunilor de omor este rezultatul agitaţiei acestui Teodor Mărieş, un tip obscur, cultivat, din diverse motive, de unii şi de alţii. Eu l-aş întreba, mai degrabă, pe acest om din ce trăieşte şi ce fel de revoluţionar este, din moment ce nu l-a cunoscut nimeni ca atare, în decembrie 1989”. În context, liderul PSD spune că nu se simte ameninţat de noile prevederi ale legii, în ceea ce priveşte activitatea sa revoluţionară din 1989: “Numai un idiot poate gândi că noi ne facem vinovaţi de moartea revoluţionarilor din decembrie, aşa cum susţine Mărieş. Noi am fost, în 22, ţinta şi nu agresorii. Noi am introdus alegeri libere, pluralismul politic, confirmarea prin vot popular…”.

Mărieş pe statul de plată la “Doi ş’un sfet”
Înainte de a ajunge preşedinte de asociaţie, Mărieş a fost liderul unei fantomatice organizaţii Alianţa Poporului. În timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, Mărieş promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei, Teodor Mărieş a fost izolat de studenţi, fondatorii Pieţei Universităţii. Studenţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că au misiuni diversioniste. În timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii, rolul jucat de Mărieş a fost unul diversionist, acesta încercând prin toate mijloacele determinarea unor acţiuni violente ale demonstranţilor împotriva puterii, oferind astfel pretextul mult aşteptat al represiunii. Represiunea a avut loc în data de 13 iunie 1990, iar noaptea, înainte de intervenţia în forţă a poliţiei împotriva greviştilor foamei, Mărieş şi-a strâns catrafusele şi a dispărut din Bucureşti şi după mai bine de un deceniu apare brusc instalat la Asociaţia 21 Decembrie.
Ene Viorel, un participant la evenimentele din Piaţa Universităţii a declarat pentru Evenimentul Zilei: “După scena cu incendierea autobuzelor, în Piaţă mai rămăseseră grupuri răzleţe de persoane. Unii spuneau “hai la poliţie!”, alţii spuneau “hai la televiziune”. Într-unul dintre grupuri era Teodor Mărieş – pe care l-am descoperit ulterior că era pe statul de plată la “Doi ş’un sfert”. Concluzionăm, că încă din 1990, Mărieş şi-a construit o biografie de impostor şi în 2003 când a pus mâna pe Asociaţia 21 Decembrie 1989 Bucureşti a început să iasă în spaţiul public cu tot felul de pretenţii şi aberaţii menite să manipuleze populaţia împotriva celor care ne-au adus libertatea.

Mărieş a furat Asociaţia 21 Decembrie
Preşedintele Asociaţiei Baricada Inter 1989, Ion Iofciu, fondator al Asociaţiei 21 Decembrie scria recent despre impostura care a adus indivizi ca Mărieş în fruntea organizaţiei cu care nu a avut absolut nimic de a face. Ion Iofciu: “Cine este aşa-zisul preşedinte care-i conduce? Un impostor pe nume Mărieş, revoluţionar invizibil din 21 decembrie şi provocatorul din Piaţa Universităţii, incitator la violenţă şi distrugeri în 13 iunie 1990…”.

Mărieş duşmanul de moarte al Revoluţionarilor din Decembrie 1989
Am urmărit mai multe postări pe internet, care îi dă peste nas impostorului Mărieş şi reproducem una.
“Mărieş se agaţă de acei care au luptat în Revoluţie, pentru a-i denigra şi scoate din drepturile legitime, doar aşa să se afirme că este împotriva lui Iliescu. Proiectul de lege impus de Mărieş reflectă subiectivismul acestui individ fără scrupule, la adresa adevăraţilor revoluţionari care şi-au riscat viaţa până în 25 decembrie 1989, când au fost judecaţi dictatorii. Cum îşi permite Mărieş să dea proiecte de lege în numele REVOLUŢIONARILOR din 1989 şi împotriva lor? Mărieş va intra cât de curând în puşcărie alături de Costin, fiindcă împreună au multe socoteli de dat. Teodor Mărieş, fiind apărătorul şi purtătorul de cuvând al lui Costin este direct implicat în subminarea economiei naţionale, în fraudarea Legii 341/2004 şi promovarea impostorilor”.

Mărieş, impostorul profesionist
Personal, Teodor Mărieş a susţinut dosarele mai multor securişti, care apar pe lista CNSAS. Pe lângă cotizaţiile membrilor Asociaţiei, Mărieş a adunat timp de aproape zece ani din chiriile de pe spaţiile închiriate circa 480.000 de euro. Nimeni nu se întreabă unde sunt banii Asociaţiei. Un amendament susţinut de Mărieş este faptul ca asociaţiile de revoluţionari să primească gratuit sediile în care funcţionează. Acest lucru demonstrează interesul pe care îl urmăreşte acest impostor.

Un deputat ameninţat cu moartea
Fiindcă deputatul Nicolae Mircovici urmăreşte foarte atent Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, care vroiau să trimită amendamentele la Legea 341/2004 în plen, fără a respecta legea. De fiecare dată erau circa 4 – 6 deputaţi, iar obraznicul preşedinte Buda Daniel forţa, însă nefiind cvorumul s-a amânat. Furios Teodor Mărieş, secondat de Doru Braia şi de un oarecare Ursu de la Constanţa au trecut la ameninţări. Deputatul Nicolae Mircovici a fost ameninţat cu moartea în clădirea Parlamentului şi, deşi s-a promis că se vor lua măsuri nu s-au luat. Acest fapt demonstrează că în Parlamentul României, de când camarila PDL a ajuns la putere, se permite ca un deputat ales prin vot uninominal să fie jignit şi ameninţat cu moartea.

Apel către instituţiile statului
Marţi, 13 martie 2012 s-a întâmplat un fapt ieşit din comun. Daniel Buda, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Teodor Mărieş şi Doru Braia au intrat la 2 noaptea în sediul SSPR-ului şi au cercetat mai multe documente. Această vizită inopinantă este făcută pe fondul arestării lui George Costin şi vizita demonstrează clar nepăsarea faţă de lege. Cei trei au intrat într-o instituţie a statului român fără a avea drept, iar faptul că au intrat după miezul nopţii ar putea să dea de gândit că au sustras acte, care puteau fi folosite de oamenii legii împotriva lui George Costin şi a lui Teodor Mărieş.
Cu siguranţă că lucrurile se vor linişti când şi Teodor Mărieş îşi va retrăi păcatele după gratii. Până atunci, noi cei care am fost în stradă, pe când alţii s-au ascuns, vom retrăi neputinţa că nu mai putem să fim uniţi ca şi în decembrie 1989.